Daniel Suciu acuză PNL de ipocrizie pe tema pensiilor militare: „Ipocrizia nu este la noi, din luna mai, este la ei”

Publicat: 08/10/2024, 13:23
Actualizat: 08/10/2024, 13:27

Marți, președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a avut o reacție la adresa Partidului Național Liberal (PNL) în contextul proiectului de lege referitor la pensiile militare. Suciu a declarat că, deși a existat o colaborare parlamentară constructivă între PNL și PSD, comportamentul liberalilor pe această temă este marcat de „ipocrizie”.

Ieri a fost o mostră de ipocrizie din partea celor de la partidul (n. red – PNL) cu pensiile militarilor. Eu înțeleg foarte bine și am spus-o și ieri că înțeleg foarte bine jocul politic, dar n-ai voie, oricât ai fi de iresponsabil politic, să te joci cu sentimentele a câtorva zeci sau sute de mii de pensionari militari care așteaptă o reglementare, a afirmat Suciu.

Social-democratul a subliniat că liberalii au creat un „tantam” în jurul unei legi pe care ei înșiși au blocat-o anterior. Acesta a precizat că un amendament propus de PNL în luna mai, care viza tocmai aspectele acum discutate, a fost ignorat de liberali.

Vreau să le transmit tuturor celor care sunt pensionari militari că, în luna mai a acestui an, un președinte de comisie parlamentară PNL, în speță președintele comisiei de apărare PNL, domnul Leoreanu, îi scrie domnului președinte al comisiei de Buget-Finanțe din Parlamentul României, domnul Bogdan Huțucă, despre un amendament care rezolvă exact ceea ce au depus ieri cei de la PNL, a explicat Suciu.

Suciu a subliniat că PSD susține orice reglementare care aduce dreptate pentru pensionarii militari.

Partidul Social Democrat susține orice reglementare care face dreptate zecilor de mii și sutelor de mii de pensionari militari, dar nu cu japca, nu păcălind și nu fără să calculăm impactul bugetar și nu fără să discutăm inclusiv cu Comisia Europeană, a declarat președintele Camerei Deputaților.

Luni, liderul grupului parlamentar al PNL, Gabriel Andronache, a acuzat PSD de lipsa de sprijin în procesul de urgență pentru actualizarea pensiilor militare. Andronache a afirmat că social-democrații au propus ca dezbaterea acestui proiect să fie extinsă în mai multe comisii, ceea ce ar putea duce la întârzieri semnificative în adoptarea proiectului legislativ.

Modificările propuse în privința pensiilor militare

Conform inițiativei PNL consultate de Gândul, cuantumul pensiilor militare de stat va fi actualizat pe baza următoarelor criterii:

„Art. 59′ – (1) Cuantiumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad, salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentajele stabilite la art. 29, 30 și 108 și în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:
a) potrivit gradului militar profesional avut la data trecerii în rezervă încetării raporturilor de serviciu și a mediei soldelor de funcție/salariilor de funcție îndeplinite în lunile consecutive de acttivitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
b) în funcție de gradul militar/profesional deținut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu și media soldelor de funcție/salariilor de funcție deținute în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.

Art. 59′ – În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa de pensii sectorială reactualizează toate pensiile aflate în plată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 59′.
Art 59′ — Prevederile art. 59′ nu se aplică pensionarilor militari care exercită funcția de membrii ai Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, cât și celor care au calitatea de parlamentar, pe perioda exercitării acestor funcții”, se arată în propunerea legislativă depusă de liberali la Senat.

Sursa VIDEO: Facebook – PSD

Sursa FOTO: Captură video Facebook: PSD

CITEȘTE ȘI:

Daniel Suciu avertizează PNL: Blocarea proiectelor guvernamentale ar fi un gest de copii mici. Să-și asume RĂSPUNDEREA

DILEMA lui Daniel Suciu, după anunțul lui Nicolae Ciucă: Să ne păzească pentru ce?

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal